Dragostea ca un drog

Am văzut recent o conferință la TED care m-a pus pe gânduri. Mai bine de zece ani, un neurochirurg a încercat să deslușească misterul cel mai mare al omenirii: ce se întâmplă când ne îndrăgostim. După mai multe RMN-uri efectuate îndrăgostiților, doctorul a aflat cu stupoare că emisferele cerebrale care se activează în clipa în care ne îndrăgostim sunt aceleași care “prind viață” și atunci când ne drogăm. În plus, dragostea devine chiar mai intensă după despărțire. Și nu pentru că “realizăm ce am pierdut”, ci pentru că trăim un adevărat sentiment de… sevraj. Cu toate acestea, după mai bine de zece ani de cercetări, nu și-a dat seama de ce ne îndrăgostim de anumite persoane și de altele nu.

Adesea auzim îndrăgostiți spunând, metaforic, că sunt dependenți de persoana iubită. Ei bine, se pare că din punct de vedere științific, nu este doar o metaforă. Ființa iubită ne ajută creierul să secrete serotonină, hormonul fericirii. Și cine nu vrea din ce în ce mai multă fericire?! Ne îmbătăm în dulcea senzație de amorțeală pe care ne-o dă prezența celuilalt în apropierea noastră, iar în restul timpului cât nu ne este alături, tânjim să revenim la aceleași clipe. La fel cum o persoană care a cunoscut fericirea dată de droguri se gândește constant la momentul când va resimți acea eliberare.

Mă gândesc, însă, există supradoză de dragoste?! Și dacă da, cum se manifestă? Cred că este acel moment în care ne intoxicăm singuri cu prezența celuilalt. Este momentul în care refuzăm să mai facem orice pas fără el, uitând că dacă nu luăm pauze din administrarea drogului, într-un final nu va mai avea același efect spectaculos. Și atunci tragedia se întâmplă. Drogul îți invadează toată viața, iar sângele nu mai curge liber, trăgând mereu după el, cu dificultate, greutatea celuilalt. Amorțeala dulce de altă dată se transformă într-o respirație astmatică, din cauza excesului nedorit. Și atunci totul scapă de sub control. În dragoste, ca și în consumul de droguri, este esențială cantitatea. Și, de asemenea, contează emoția fiecărei reîntâlniri, care nu ar trebui înlocuită cu un veșnic doi-într-unul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s