Fairytale de 2015

Once upon a time… Sau, mai pe româneşte: a fost odată ca niciodată. Apoi insistă: că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Ne începem viaţa ascultând, seară de seară, basme despre eroi care găsesc fericirea. Învăţăm că binele învinge întotdeauna. Apoi creştem şi, dintr-o dată, ni se spune să încetăm să mai credem în poveştile care ne-au influenţat copilăria. Ni se cere să nu mai aşteptăm să găsim fericirea şi să ne resemnăm cu problemele de zi cu zi. Ni se mai spune că, în realitate, basmele nu există.
Nu cred că este aşa. Viaţa toată e un basm, de la început până la final.
Să nu uităm că eroii noştri trec prin lupte crâncene, inumane, până să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Frumoasa pică într-o comă profundă, otrăvită fiind de o vrăjitoare, Cenusăreasa, un fel de Sărmana Maria, este sclava familiei pe care nu şi-a dorit-o, Prâslea se duelează cu zmeii pentru inima fetei iubite.
Ce au în comun cu toţii?! Ambiţia de a reuşi. Nu se abat nicio clipă de la drumul lor şi înfruntă, plini de curaj, orice obstacol le apare în cale.
Şi deşi sunt personajele pozitive, acţiunile lor sunt adesea demonice. Să nu uităm că Harap-Alb ucide, la fel şi Prâslea, Scufiţa Roşie este salvată de vânătorul care sfârtecă burta lupului, în timp ce capra dă foc lupului care dorea să îi mănânce iezii.
Unde e binele eroilor noştri? Interesant e faptul că, ani de zile auzim poveştile astea, copii fiind, dar nici o clipă nu ne îndoim de puritatea eroilor noştri. Ei continuă să fie reprezentanţii binelui.
La fel, în viaţa reală, întâlnim persoane care pentru noi sunt zmei sau zgripţuroaice, dar în propriul lor basm sunt prinţese şi mezini oropsiţi.
Şi nu în ultimul rând, să nu uităm cum s-au născut cele mai mari opere. Capodoperele au fost, adesea, modalitatea prin care scriitorii au transpus suferinţele lor, dramele care le-au măcinat sufletul. Cele mai frumoase poveşti pentru copii, cele mai romantice poezii, s-au născut din dezechilibre mintale. Lewis Carrol, Mihai Eminescu şi mulţi alţii au suferit de forme grave de psihoză. Dar au ales să îşi înfrunte halucinaţiile şi să le aşterne pe hârtie. Fiecare are metoda lui de a evada. Fiecare este erou în propria sa viaţă. Ce ar fi fost Alice, dacă Lewis n-ar fi halucinat despre ea?! Probabil că Ţara Minunilor n-ar mai fi existat.
Fiecare are propriul final fericit. Se spune că dacă nu e bine, nu e sfârşitul.
Şi chiar aşa e.
Fiecare basm are un happy ending. Şi fiecare viaţă, are o cheie spre fericire.