Tu ce aduci în viața mea?

Am făcut atâtea și totuși nimic. A mai trecut un an. Cel mai zbuciumat din toate de până acum, dar cu toate acestea simt că sunt în același punct. Am iubit nebunește și când spun asta mă gândesc la agonii care ar fi înfiorat gândul oricărui psiholog. Am urât la fel de puternic, am disprețuit ca, într-un final, să realizez că eu am greșit în momentul în care am permis să fiu rănită astfel.

Am repetat aceleași greșeli pe care le fac de ani de zile până în ziua în care am decis că nu vor duce nicăieri. Poate că aceasta e cea mai mare realizare – am renunțat să mai aștept ceva ce niciodată nu va veni. Și am încetat să mă mai întreb de ce.

Am cunoscut fericirea absolută și depresia psihotică – ambele pe parcursul aceluiași an, adesea la diferență de câteva ore.

Am iubit mai intens ca niciodată, dar în aceeași măsură am învățat să accept mult mai repede că anumite lucruri nu sunt făcute să se întâmple.

M-am îndrăgostit nebunește, exact când mă așteptam mai puțin, dar nu a dus nicăieri. Și am mai învățat ceva – că nu toate pasiunile trebuie să fie consumate.

Am înțeles, de abia acum, că viața e prea scurtă ca să faci ce vor alții. Și am reînceput să fac lucrurile pe care le iubesc.

Trag linie și mă văd în același loc, deși am învățat atâtea. Ba chiar mă văd nefericită. Dar știu că am puterea să schimb asta. Am cunoscut gustul fericirii și am învățat să găsesc cheia. Sau mai bine zis cheile. Sunt mai multe drumuri până în Rai și știu că voi găsi unul din ele cât de curând.

Am crezut că nu o să mai iubesc, dar știu că o pot face din nou. Și doar iubirea te duce pe cele mai mari culmi  ale fericirii, ca apoi să te lase să pici de la 2.000 de metri fără parașută. Și nu mori. Renaști și o iei de la capăt.

2015, te provoc să mă înveți mai multe și să îmi aduci iubiri mai ucigătoare de atât!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s