Scrisoare pentru tine

Am obosit. Pentru a 11-a dată, am obosit. Nu mai pot să îmi pun întrebări. Nu mai pot să mă lupt. Dar a mai rămas ceva – frustrarea. Frustrarea faptului că fix cele mai frumoase clipe sunt cele care pleacă fără nici un motiv. Nu ar trebui să fie aşa. Nu e aşa… Nu în toate celelalte aspecte ale vieţii mele.

Dar, cumva, la tine mi se termină şmecheria. Ciudat, pentru că şi tu eşti la fel. Ştii să îţi iei doar ce e mai bun de la viaţa. Şi deşi unul din cele mai bune lucruri care ni s-a întâmplat a fost să ne cunoaştem, de fiecare dată la asta renunţăm. Apoi ne întoarcem. Instinctiv. Fără să ştim ce facem, ne trezim din nou unul în braţele celuilalt. De fiecare dată când obosim spunem că nu ne vom mai întoarce. Dar mai devreme sau mai târziu o facem iar. Fugim de fericirea de a fi amândoi. Dar ea ne urmăreşte. Şi sunt frustrată pentru că nu înţeleg de ce continuăm să fugim de ea. Alternăm, când tu, când eu… dar unul mereu spune stop.

Întotdeauna se întâmplă când totul merge perfect. Un motiv în plus de a nu înţelege. Dar am obosit să mă mai întreb.

Nu ştiu. Nu ştiu dacă o să ne întoarcem. De un milion de ori am zis că nu, dar ne-am întors. Şi totodată de milion de ori am zis că va ţine, dar am fugit.

Nu cred în destin. Dar ceva ne urmăreşte.

Am obosit…

Ţi-am spus să nu te întorci, că vom ajunge tot aici. Am ajuns aici, dar nu îţi reproşez nimic. Nu îmi pare rău că te-ai întors. Mi-a plăcut. Am învăţat din nou să te iubesc. Eu, cea care mă schimbasem enorm cât timp ai fost plecat, am iubit un alt om – pe tine, cel care ai devenit în tot timpul acesta. De fiecare dată te-am iubit altfel. Iniţial inocent, apoi sălbatic, am trecut şi prin dependenţă, obsesie. Acum a fost altfel. Acum te-am iubit liber. Am vrut să fii TU, să nu faci nici un compromis pentru mine. Te-am iubit aşa cum eşti. Te-am iubit cu maturitate şi cu un oarecare amuzament.

A fost frumos, dar am obosit. Nu o să mă lupt pentru tine. Pentru că a 11-a oară, ştiu că pot trăi şi fără tine. Dar un lucru vreau să îl schimb. Dacă dăţile trecute te-am vrut cât mai departe, acum ştiu că te pot uita şi cât timp eşti lângă mine. Am planuri mari cu viitorul meu. Planuri care pot fi realizate şi fără tine, dar mi-ar plăcea să îmi fii aproape. Să mă susţii cu prezenţa ta liniştitoare.

“Mereu voi fi aici, când vei avea nevoie. Poţi să fii şi măritată, să ai şi cinci copii, în caz de ceva, voi fi aici”, mi-ai spus la începutul lui octombrie.

Nu îţi voi cere să îţi ţii promisiunea. Pentru că ştiu că oricum o vei face.

Am obosit. Accept ceea ce se întâmplă şi aştept să văd unde va duce. Nu mă mai lupt cu mine însămi.

Sunt fericită, indiferent ce va urma. Poate nu azi, poate nu mâine, dar ştiu că în adâncul ființei mele, sunt fericită încă. Trebuie doar să las pasărea din mine să zboare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s