De ce n-am fi ca păsările?

De ce nu am fi liberi, de ce nu am zbura pe culmi cât mai înalte, oricând dorim, oriunde dorim? Priveam cerul acoperit de un stol imens de păsări, care plecau spre sud. Se duc către căldură, către un tărâm mai prietenos lor pe timp de iarnă, către soare. Se duc exact acolo unde vor să fie. Nu-și fac niciodată griji pentru ce lasă în urmă, sau pentru ce vor găsi când se vor întoarce.

Oamenii fac asta. Oamenii adună case, averi, griji și frustrări. Oamenii uită să facă exact ceea ce își doresc. Uită că, în final, nu vor conta grijile pe care le-au adunat o viață întreagă, ci cât de frumos au trăit, cât de mult au râs, cât s-au bucurat.

Oamenii uită să se bucure de ceea ce au acum, în schimb își fac mereu griji pentru ce vor avea mâine. Poate că mâine nu va mai veni. Și cu adevărat nu vine niciodată, cât timp îl plasăm mereu în viitor, niciodată în prezent.

Am învățat să fiu o pasăre. Am învățat să fac mereu ceea ce îmi doresc, am învățat să nu îmi mai fac griji inutile. În loc să mă gândesc la probleme, mă gândesc ce aș putea să fac pentru a-mi aduce bucurie.

Sunt o pasăre. Și oamenii pot fi păsări.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s