M-am trezit mai obosită decât eram când am adormit. Mă dureau picioarele de parcă alergasem toată noaptea. Și chiar alergasem. În vis. Eram la muncă și fugeam de colo-colo. Culmea, azi-noapte făceam exact ce trebuie să fac azi. Când m-am trezit, nu am putut să îmi opresc un gând: “merit un liber azi, mi-am făcut deja treaba, încă din timpul nopții”.
Desigur, speranța mea nu a avut nicio șansă de a se materializa, așa că am venit la muncă. Măcar acum știu deja cum îmi va decurge ziua. :))
Totuși, stau să mă gândesc ce anume ne aduce în acest punct, în care nu ne mai odihnim cum trebuie de grija serviciului. Mi-ar fi plăcut să visez că sunt la muncă și asta să mă facă să mă trezesc relaxată, odihnită. Era semn că lucrez din pasiune și că nu simt că muncesc. Însă, semnul pe care subconștientul meu mi-l trimite acum este acela că trebuie să schimb ceva. Fie să mă relaxez, să găsesc pasiunea în ceea ce fac, fie să schimb radical ceva.
Lucrul acesta e general valabil în orice aspect al vieții, nu doar atunci când vine vorba de carieră. Subconștientul, instinctul adică, ne spune constant ce ne dorim de fapt, ne arată calea pe care dacă o urmăm găsim fericirea. Trebuie doar să îl ascultăm. Să ne ascultăm pe noi înșine, de fapt. În ziua de azi, suntem atât de înăbușiți de cotidian, încât uităm de noi. Și fix asta nu trebuie să facem! Noi suntem cei mai importanți. În primul rând trebuie să ne pese de noi, apoi de ceilalți. Pentru că suntem singurii care ne pot face fericiți. Nu va veni altcineva să îți ofere cheia. Tu trebuie să o găsești, în tine însuți!
Oameni printre oameni 