Cronica unor sinucideri sau toamna se numără depresiile

Toamna mereu a făcut ravagii, fiind anotimpul sinucigașilor. Statistic vorbind, în perioada asta a anului se înregistrează un număr crescut al cazurilor de acest gen. Ceva din melancolia ei atinge corzile sensibile ale celor mai slabi, dacă îi putem numi așa. Lucrul acesta este vizibil chiar și în viața culturală, toamna fiind anotimpul care a influențat numeroși poeți români, ale căror scrieri au devenit în această perioadă mai nostalgice, mai depresive. Îi putem enumera pe Eminescu, Bacovia, Nichita…

Numai în ultima săptămână, am auzit de două sinucideri. Ceea ce a impresionat în mod deosebit a fost faptul că vorbim de doi tineri de până în 30 de ani. Dar puteau fi aceste tragedii evitate? Să urmărim firul poveștilor.

Un tânăr de 29 de ani se aruncă de pe un bloc de zece etaje din mijlocul unui oraș mare – Ploiești. Foarte bine îmbrăcat, îngrijit, dar fără acte la el. A durat ceva identificarea. Întâmplarea a făcut să am acces la mai multe informații. Se pare că era sătul de discuțiile de acasă. Terminase o facultate, de gura părinților și își găsise un job bun. Numai că într-o zi firma a făcut restructurări, iar el a fost trimis acasă. Din nou, părinții au început să-l pistoneze la cap. Din ceea ce am auzit, i se spunea adesea că nu e în stare de nimic, că e un ratat etc. Și atunci stau și mă gândesc, nu cumva tânărul a fost împins de la spate să recurgă la acest gest? Departe de mine gândul de a-i învinovăți părinții, dar din dorința acestora de a-l vedea realizat, mai rău i-au făcut. Desigur, depresia e o boală psihică. Mai mult ca sigur avea nevoie de ajutor specializat. Dar, de ce a fost nevoie să se ajungă aici? Când anume tânărul acesta a renunțat la a mai prețui viața pe care o avea înainte?

Cel de-al doilea caz a cutremurat suflarea întregii țări. Un alt tânăr, de aceeași vârstă, s-a izbit cu mașina sa de un alt autoturism. Șase vieți au pierit pe loc. Întreaga țară îl învinovățește și este furioasă. Recunosc, inițial, și eu simt furie, ură, mă gândesc de ce nu a ales să se înfigă într-un stâlp. Așa murea singur, nu mai lua după el alte cinci suflete. Dar, apoi, mă gândesc, oare ce dramă cumplită a trăit acest tânăr? Nu dau vina pe nimeni, nici măcar pe el. Dar poate că puțin ajutor specializat, și în cazul lui, ar fi făcut minuni. Dar cum putem observa când un apropiat de-al nostru nu mai e omul care era? Adesea, depresiile sunt atât de bine ascunse, încât se află când deja este prea târziu. Uneori, bolnavii recurg la gesturi mult mai violente și nu se limitează la a-și lua propria viață – într-un moment de furie și răzbunare, aleg să comită crime atroce. Depresia este o boală care ucide!!! Întrebarea nu e cum putea el fi oprit, ci ce putem face noi de acum înainte, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete?

Să deschidem ochiii! Să ne prețuim prietenii și să vorbim deschis cu ei. Să îi asigurăm că au sprijinul nostru oricând, în eventualitatea în care vreodată vor avea nevoie de el. Și dacă ne mărturisesc că au o problemă, să nu încercăm noi să îi reparăm. Profesioniștii o fac mai bine! Trebuie doar să-i îndrumăm către aceștia!

Viața chiar merită trăită, dar unii mai uită din când în când! Haideți să le reamintim!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s