Când “destul” e, cu adevărat, destul?

Cu toţii am trecut prin asta. Am continuat să facem aceeaşi greşeală, chiar dacă era limpede că nu e cea mai bună soluţie. Am continuat să stăm în acelaşi cerc vicios, deşi era clar că niciodată nimic nu se va schimba. Am făcut asta fie că era vorba de o relaţie bolnăvicioasă, de un job care îţi aduce mai multe frustări decât satisfacţie, sau chiar şi când era vorba de simpli prieteni. Obişnuinţa este hiba tuturor problemelor. Poate că nu ne simţim confortabil la biroul acela unde toţi ţipă şi te ţin până târziu în noapte. Poate că prietenii mai mult te enervează, decât să îţi asigure suport sau distracţie. Şi poate că relaţia cu omul pe care îl iubeşti până la nebunie îţi provoacă mai multe lacrimi decât zâmbete. Dar îl iubeşti şi continui să te zbaţi, tânjind după acele momente, din ce în ce mai rare, în care te ţine în braţe cu căldură. Şi cu adevărat sunt din ce în ce mai rare. Şi deşi la prima vedere nu e niciun motiv de nefericire, ceva lipseşte, ceva s-a pierdut pe drum. Dar a existat, oare, vreodată, cu adevărat? Acel “ceva” care vă poate lega pe veci, care îţi dă un zâmbet tâmp pe faţă, la infinit? Nu, poate că a fost doar o iluzie, sau poate că a fost o stare de spirit. Dar acum nu mai e. Şi continuăm să stăm prinşi într-o relaţie care ne face nefericiţi, cu iluzia acelui “ceva” care, la un moment dat, ţi-a făcut dimineţile mai fericite. Dar continui să ajungi în acel punct mort. Din când în când dai câte un restart, lucrurile revin pe făgaşul normal, dar nu pentru prea mult timp. Şi e timpul să-i pui punct, să cauţi acel “ceva” la altcineva, dar de unde puterea să faci asta? Şi dincolo de putere, de unde răbdarea de a o lua de la capăt? Cu prieteni noi, cu un job nou, cu o nouă jumătate…

Singura parte bună e că nu avem prea multe variante: fie rămânem prinşi în acest cerc vicios, total nefericiţi, tânjind pentru o zi mai bună, fie îl transformăm într-o spirală şi evoluăm, în speranţa că data viitoare vom nimeri mai bine. Dacă nu nimerim, nu-i nimic, mai avem multe trepte de urcat…

Advertisements

4 thoughts on “Când “destul” e, cu adevărat, destul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s